Mai clar si, evident, in ansamblu. E mereu o camera de supraveghere intr-un supermarket, un spectator la un etaj superior, un ochi sfant in vazduh.
E mereu o instanta capabila sa dea lucrurilor si situatiilor acea perspectiva pe care am putea-o numi in mod corect “overall”. La aceea mi-ar placea sa am acces dupa toate episoadele in care am indoieli sau in care nu stiu ce decizii sa iau. Pe ea mi-as dori-o pe post de “as din maneca” in situatiile complicate. Nu sa apelez la ea imediat ce intampin obstacolul, ci doar sa stiu ca exista neconditionat si sa-mi dea astfel o siguranta. Cred ca mi-ar fi mai usor.
Cum sa facem sa (ne) privim mai des de sus, dand intotdeauna sau macar de cele mai multe ori verdictul corect?
