Pe cand timpul avea rabdare

Desi sunt din ce in ce mai putine in ultima vreme, momentele cand reintalnesc oamenii de calitate cu care mi-am petrecut adolescenta sunt de nepretuit. Sunt oamenii cu care in gimnaziu ne impartaseam primele emotii ale tezelor sau primele complicitati in fata parintilor; sunt colegii care ne scoteau din incurcatura cand venea momentul sa iesim la tabla in liceu; sunt prietenele care poate ne-au ajutat sa ne intalnim viitorul iubit/sot sau cu care am impartasit un colt de camera de camin. Sunt oamenii care, atunci cand ii revedem, ne dau impresia ca ne-am intors in timp, un timp care avea (aparent) nesfarsita rabdare. Sunt figurile care aduc cu ele o intreaga poveste din anii de aur si care ne fac sa ne intrebam „cand oare am crescut?”, ca parca ieri-alaltaieri preocuparile noastre erau departe de lumea oamenilor mari. Dar da, vietile noastre merg inainte in viteza si numai cand ii vedem pe ei facem cate un popas care ne aminteste cine suntem cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s