Zăpada din clepsidră

large
Zăpada freamătă-n copaci,
Prin felinare, case şi colaci.
Şi totuşi liniştea din zare
Dă o speranță de culoare.

 

Copil să fii cu ani în urmă,
O sanie să tragi de-o sârmă,
Să te-nroșești pe-obrajii grei,
De-omătul alb cernut de zei.

 

Dar ești aici, acum, cu tine,
Și anii trec, tiptil, pe vine,
Te uiți în urmă, e-o potecă,
Plină de pași, cu o bonetă.

 

E un adult cu mâna rece,
Ce simte timpul cum îi trece.
E un copil cu chip blajin,
Convins că e nisipul fin.

 

Foto: weheartit.com

Declarație de dragoste

0109Pentru mine, 2015 a fost parcă mai mult ca niciodată despre oameni. Mai precis, despre oameni care și-au pus amprenta asupra mea, despre oameni de care m-am îndrăgostit, descoperindu-i de la zero sau redescoperindu-i în ipostaze noi. Despre oameni care m-au învatat ceva despre mine. Îmi place să spun fără ezitări că mă îndrăgostesc zilnic de cineva, de frumusețea sufletească a cuiva – sau cel puțin așa îmi propun, să caut asta în fiecare interacțiune umană cotidiană. Iar 2015 a fost despre asta, despre experiențe, emoții și sentimente noi, nutrite chiar și față de oameni prea puțin familiari mie.

2015 a fost despre cei cunoscuți pentru prima dată, dar care m-au cucerit iremediabil prin noblețea lor sufletească sau despre cei pe care am avut impresia că îi cunoșteam de-o viață, după primele 10 minute de conversație. A fost despre cei care m-au pus în dificultate și față de care poate m-am încruntat inițial, pentru ca apoi să îmi dau seama cât de mult m-au împins spre propria mea redescoperire. A fost despre oameni cameleonici, de la care am învățat cum să văd partea plină a paharului.

2015 a fost despre joc și joacă, în preajma unor inimi zburdalnice care mi-au adus un zâmbet larg pe chip, chiar și în momentele tensionate (pentru ca uneori râdem din amintiri, nu-i așa :)?). A fost un an UMAN și CALD, pentru care aș vrea să le mulțumesc acum celor care au lăsat o urmă de blândețe și de creștere în sufletul meu. Datorită lor, sunt astăzi mai bogată la nivel afectiv, personal, profesional ș.a.m.d.

Ca de obicei, închei cu tradiționalul “2016, show me what you got!” Și privesc cu o curiozitate umană nerăbdătoare către toți cei care îmi vor ieși în cale!

Pretextul Noului An

Ce bine ca timpul, asa nerabdator si cum e el in general, ne ofera totusi o data pe an posibilitatea schimbarii „formalizate”: un An Nou, sarbatorit peste tot in lume mai mult sau mai putin fastuos, dar NOU pretutindeni. Asadar, daca altfel ne e greu sa ne resetam pentru ca nu gasim motive intemeiate sau nu avem pur si simplu pornirea, odata cu anul cel nou parca sunt sanse mai mici sa fim judecati daca decidem ceva radical in vietile noastre – pentru ca practic cu totii beneficiem de noul inceput calendaristic, tine doar de fiecare cum il fructificam la nivel personal 🙂

pasi blog

Despre magia umana

FullSizeRenderUna dintre satisfactiile pe care mi le ofera jobul meu de PR la Discovery este ca ma imbogatesc zilnic in plan personal prin ceea ce intreprind la nivel profesional. Si as vrea sa lasam la o parte intelesul pecuniar pe care l-ar putea avea afirmatia mea, pentru ca nu despre el este vorba acum. Nu, ma refer in special la cultura mea generala, care se imbogateste prin toate informatiile la care am acces, prin descoperirile despre universul inconjurator despre care am privilegiul sa aflu poate cu un pas inaintea celorlalti si despre care duc vestea mai departe, prin interactiunea cu oameni cu povesti incredibile de viata.

De data asta, “bogatia” pe care am strans-o in ultimele zile se leaga de un om special, care este vedeta Discovery si care, pasionat fiind de magie, a facut din asta o meserie. Am avut ocazia sa stau aproape de el si sa il cunosc in culise, iar acum, la doua zile de la plecarea lui din Romania, imi dau seama ce amprenta puternica a lasat asupra mea. In primul rand, pentru ca mi-a reamintit cat de mult imi plac oamenii care nu uita de unde au plecat; care, desi ajunsi celebri si bogati, continua sa aiba pe primul loc valori importante,  precum familia; care nu precupetesc niciun efort pentru a-i face pe cei din jur mai fericiti, uitand de propria oboseala si de propriul timp, pentru ca stiu sa isi ia energia din emotiile pozitive pe care le starnesc. Apoi, pentru ca mi-am reconfirmat faptul ca atunci cand pasiunea si meseria se contopesc, nu mai e loc sa pui la indoiala succesul –  va fi evident cat de bine le imbini si cat de mult suflet pui, iar oamenii iti vor simti efervescenta, ii vei incarca si pe si si te vei incarca si pe tine insuti, chiar si in momentele in care epuizarea fizica o sa se instaleze.

Da, azi sunt un om mai bogat la nivel personal, pentru ca l-am cunoscut pe Dynamo, magicianul britanic care stie sa lase masca de la celebritati precum Richard Branson, Ashton Kutcher, Jay-Z, Pharell sau Coldplay, pana la oameni simpli de pe strada. N-as putea sa rezum intr-un articol bucuria pe care intalnirea cu el mi-a produs-o mie si care se pare ca o sa ma caluzeasca o buna bucata de vreme de-aici inainte, insa este important sa las aici mesajul cu care am ramas: se poate sa fii deopotriva celebru si modest, cu bun simt, deschis, autentic. Sa ajungi vedeta, dar sa continui sa te bucuri cu-adevarat de zambetele oamenilor. Sa fii foarte concentrat si mandru de munca ta, dar in acelasi timp cald, empatic, respectuos fata de munca oamenilor din jur care se straduiesc sa iti faca pe plac, Si lista poate continua. Insa ma opresc aici si va invit sa va convingeti ca nu sunt singura careia Dynamo i-a lasat sentimentul asta: cititi si interviul cu Dynamo la Cristina pe blog sau impresiile lui Cristi in urma intalnirii cu el. Si va mai indemn ca, pe langa politica si alte subiecte care starnesc mai degraba incrancenare, sa lasati loc de putina magie in vietile voastre luni, 20 octombrie, de la ora 22:00, pe Discovery Channel, cand incepe un nou sezon din Dynamo si magia imposibilului.

Wishlist-ul de la 26

wish26 de ani si multe intrebari, griji, nedumeriri, bucurii, urari, necunoscute. Si o foaie alba de hartie pe care mi-am asezat cateva ganduri dezordonate. Am facut un inventar rapid: mi-am dat seama ce norocoasa am fost pana acum sa ma inconjor de cei care mi-au facut bine, sa am luciditatea de a spune « stop » lucrurilor care am simtit ca vor sa ma acapareze pana la sufocare, sa pot sa ajut si sa ma las ajutata. Si din inventar s-a nascut un obiectiv, pe care as vrea sa il impartasesc aici. Pentru ca Sharing is achieving, printre altele 🙂

M-am uitat in urma, apoi m-am uitat in jur. Si mi-am zis asa pentru anii care vin: as vrea sa nu uit niciodata sa ma bucur autentic, sa raman senina, sa nu las incrancenarile sa ma domine. As vrea sa fiu mereu fericita cu ceea ce sunt si am, pentru ca toate astea sunt rezultatul alegerilor mele, oricat as vrea uneori sa ii „invinuiesc” (in sensul bun sau rau) pe altii. As vrea sa-mi acord privilegiul de a gresi, desi se spune ca ideal este sa inveti din greselile celorlalti. Si totusi, as vrea sa invat sa trec cu demnitate si maturitate peste propriile mele incercari, fie ele si esuate. As vrea sa ma bucur si peste 40 de ani la fel cum ma bucur acum cand vad un copil, un catel sau pur si simplu cand ajung pe-un varf de munte dupa o urcare istovitoare, dar adorabila, pentru ca a fost alaturi de cei dragi. As vrea sa-mi pastrez optimismul si energia, atat cat sa ma pot hrani pe mine insami si pe ceilalti. Si, nu in ultimul rand, as vrea sa ma intorc aici cu cat mai multe exemple ca am reusit sa ma tin de tot ce am enumerat acum 🙂

Foto: The Tale Tell Tasha

Noile inceputuri. Asocieri

Ce cuvinte ati asocia notiunii de nou inceput? Lista mea arata cam asa – si o mentin deschisa 🙂

  •  Entuziast si entuziasmant
  •  Energic si energetic
  •  In afara zonei de confort
  •  Provocator
  •  Plin de semne de intrebare
  •  Tulbure si tulburator
  •  Cu ruperi de ritm. Si de nori uneori.
  •  Dovada de curaj. Si de maturitate.
  •  De cele mai multe ori, naste un lant de noi inceputuri si in celelalte compartimente ale vietii 🙂

poză

Prietena cu Mar de Bran

mar de bran 2De ceva vreme sunt (si) in cautarea echilibrului alimentar, dintr-o dorinta personala, dar mai ales dintr-o necesitate legata de niste probleme gastrice mai vechi pe care incerc sa le neutralizez pe cat se poate. Sunt in plin proces de cultivare a unor obiceiuri cat de cat sanatoase legate de mancare (si aici de cativa ani am eliminat mezelurile de pe lista mea de cumparaturi) si de bauturi – si aici demn de mentionat este ca am renuntat la bauturile carbogazoase si la toate sucurile care se pretind a fi naturale, m-am dotat cu un storcator de fructe & legume performant si usor de folosit totodata si am introdus fresh-ul pe lista de must have-uri zilnice 🙂

Am reusit, se pare, sa transmit mesajul acestei cautari a echilibrului alimentar si celor din jurul meu, pentru ca in urma cu aproximativ o luna o prietena mi-a recomandat un suc natural extraordinar: Mar de Bran. Am fost sceptica la inceput, pentru ca in ultima vreme bravadele comerciale despre cat de „fara E-uri” si „fara conservanti” sunt unele produse au castigat tot mai mult teren. Cunostinta mea stia insa si asta despre mine si mi-a inmanat increzatoare o sticla de Mar de Bran, ca sa testez pe propriul meu gust licoarea.

Am descoperit de atunci un elixir care ma insoteste in fiecare dimineata, atunci cand nu gasesc timpul necesar sa pregatesc fresh-ul. Mar de Bran este intr-adevar un suc 100% natural romanesc, pasteurizarea fiind singurul proces tehnologic prin care trece produsul finit. Vine imbuteliat la sticla de 1l si poarta cu mandrie simbolul national tricolor pe „gatul” sticlei, dovada ca si in Romania se pot face (inca) lucruri de calitate. Sucul are o poveste fascinanta, creatorii lui fiind niste fermieri iscusiti aflati in culoarul Rucar-Bran, intre muntii Bucegi si Piatra Craiului si, ca orice produs creat pentru o nisa de consumatori, nu se gaseste in supermarketuri, ci numai in locuri atent selectionate.

mar de bran

Foto: bacaniacusuflet.ro

Si pentru ca stiu ca „what’s in it for me?” este prima intrebare atunci cand ni se povesteste despre ceva nou, listez aici doar cateva dintre beneficiile sucului de mere.

Conform fitday.com, consumul de suc de mere natural inseamna aportul concomitent a aprox. 10 minerale si vitamine esentiale pentru corp, printre care calciul, potasiul, fierul, manganul, magneziul, vitaminele C si B6. Pentru persoanele active, sucul de mere este un motor de voie buna, pentru ca, datorita zaharurilor sale naturale, functioneaza ca o sursa de energie si de hidratare a muschilor, scade riscul aparitiei problemelor osoase si contribuie la buna functionare a inimii (pentru ca are un continut de sodiu foarte mic). Vitamina C din suc regleaza functii esentiale ale corpului, cum ar fi transformarea energiei din hrana in „combustibil” pentru muschi.

Un singur lucru as vrea sa mentionez la final, respectiv ca un pahar de suc de mere natural consumat zilnic scade riscul imbolnavirii de cancer de colon sau plamani. Daca vreti asadar o doza garantata de sanatate si va plac produsele cu povesti frumoase veritabile aflate in spatele procesului lor de fabricare, va invit sa va alaturati prietenilor Mar de Bran si sa ciocnim un pahar impreuna, macar virtual, daca nu in realitate 🙂

 

 

Anul 2013 ar fi fost mai greu fara…

Imagine2013 a insemnat, dincolo de toate provocarile lui, o goana sufocanta dupa work-life balance sau downshifting. A fost un an in care a contat, desigur, ce a fost de facut, insa parca mai important a fost cum a trebuit facut. Pentru ca e clar, intr-un secol al vitezei, al tehnologiei, al lui aici si acum, al mesajelor instant, al gândurilor care parca nu mai au timp sa se aseze, tot ceea ce ne inconjoara reprezinta o sursa generatoare de agitatie, iar linistea este o virtute care trebuie cautata in interiorul nostru.

In tot acest vacarm, in 2013 provocarea mea personala a fost sa imi gasesc lucrurile in care sa ma pot refugia, care sa ma ajute sa ma detasez macar o ora pe zi, prin care sa imi pot cultiva capacitatea de auto-control. Si acum ca a venit momentul inventarului, pot sa spun fara sa gresesc ca 2013 – un an in care m-am maturizat cat pentru 3 –  ar fi fost mai greu fara:

  • energizantul curs de improvizatie alaturi de echipa Improvisneyland: da, 2013 a fost o continuare a obiceiului sanatos din 2012 de a ma alatura unui grup minunat de „martieni”, asa cum ne-am autointitulat noi, cei care in fiecare seara de marti ne-am adunat pentru a invata despre noi insine prin joaca, glume sau, de ce nu, prin exercitii dintre cele mai serioase. Am fost Personaje in povesti nascute ad-hoc, am avut oscilatii de Statut, am invatat cum este sa urci si sa cobori in rang de la o scena la alta; am avut public la lectiile deschise, am fost uneori mai amuzanti, alteori mai misteriosi. De cele mai multe ori, ne-am intalnit obositi dupa zile de munca neprietenoase, insa impreuna ne-am gasit forta sa ducem la bun sfarsit cele doua ore de curs, admitand cu totii tacit ca dupa ne vom reinventa. Si asa a fost de fiecare data, negresit 🙂
  • disciplina orelor de yoga alaturi de Jani, in fiecare luni si miercuri seara la cursurile de la Pure Fitness. Pe Jani am descoperit-o la începutul lui 2013, când eram hotarata sa introduc in program ore regulate de sport, ca parte din initiativa „obiceiuri sanatoase” pe care o schitasem la final de 2012. La yoga am mers din dorinta de a-mi intari sau contrazice convingerea ca acolo se intampla ceea ce media alesesera sa prezinte in virtutea senzationalului. Antrenoarea m-a cucerit iremediabil, prin autoritate si gingasie in acelasi timp. Paradoxal, nu? Pana nu demult, credeam cu tarie ca cele doua sunt imposibil de regasit intr-un om, dar iata ca realitatea mi-a demonstrat contrariul. Si uite-asa am ajuns sa ma lupt pentru dreptul orelor de yoga din fiecare seara de luni si miercuri, pentru ca, la fel ca in cazul cursurilor de improvizatie, cu starea de spirit de dupa simt întotdeauna ca pot sa mut muntii.

Pe lista de dorinte pentru 2014 se regasesc in continuare cele doua surse de sanatate fizica si mentala de mai sus, plus speranta sa gasesc timp sa pot adauga si altele. Toate astea, avand in vedere cateva principii invatate la improvizatie, cum ar fi: „will and grace” (initiativa si cooperare), „act now, justify later” (incaseaza cu gratie, asuma-ti cu incredere si cauta o modalitate proprie sa argumentezi), „accepta si du mai departe” (povestea merge mai departe, chiar daca are un curs imprevizibil).

Ah, si 2014 sa fie cel putin la fel de spectaculos precum 2013 😉 Namaste!

Aici si acum

Doua notiuni care nu mai exista, de cand cu ubicuitatea tehnologiei. Suntem invariabil prezenti fizic in diferite locuri, insa in realitate gandurile ne fug mereu in alta parte si ne traim vietile in multiple planuri simultane: de-acasa ne mobilizam sa rezolvam ce a ramas neterminat la birou, in vacanta ne conectam cu cei ramasi acasa, iesirile cu prietenii sunt o competitie de photo sharing pe retelele sociale etc.; ma uitam de curand in jurul meu intr-un club in care oamenii se balansau robotic in timp ce tastau nevrotic mesaje catre cei pe care probabil si i-ar fi dorit alaturi, reinventand parca sensul dansului. Sa fie oare asta drama omului modern: intotdeauna conectat, dar niciodata prezent?

Pe cand timpul avea rabdare

Desi sunt din ce in ce mai putine in ultima vreme, momentele cand reintalnesc oamenii de calitate cu care mi-am petrecut adolescenta sunt de nepretuit. Sunt oamenii cu care in gimnaziu ne impartaseam primele emotii ale tezelor sau primele complicitati in fata parintilor; sunt colegii care ne scoteau din incurcatura cand venea momentul sa iesim la tabla in liceu; sunt prietenele care poate ne-au ajutat sa ne intalnim viitorul iubit/sot sau cu care am impartasit un colt de camera de camin. Sunt oamenii care, atunci cand ii revedem, ne dau impresia ca ne-am intors in timp, un timp care avea (aparent) nesfarsita rabdare. Sunt figurile care aduc cu ele o intreaga poveste din anii de aur si care ne fac sa ne intrebam „cand oare am crescut?”, ca parca ieri-alaltaieri preocuparile noastre erau departe de lumea oamenilor mari. Dar da, vietile noastre merg inainte in viteza si numai cand ii vedem pe ei facem cate un popas care ne aminteste cine suntem cu adevarat.