Este yoga un sport?*

Articol scris de Jani Costache 

10941794_10152699813969506_314352275_nIntreb in stanga si in dreapta: este yoga un sport?

Nu exista un raspuns clar, pentru ca nu exista o granita intre cele doua. Dar cu siguranta, daca vei intreba 100 de persoane care practica yoga, cele mai multe vor raspunde ca nu. Asta este si parerea mea. Daca este yoga un sport, de ce nu se introduce la Olimpiada? Prin comparatie, in sport exista competitie, laitmotiv-ul pentru care cred ca yoga nu este un sport. Practicand yoga nu concurezi cu altii, nici macar cu tine insuti. Exercitiile din timpul clasei de yoga nu sunt ceva ce trebuie criticat, judecat sau laudat. Nu primesti medalii sau premii pentru ca tocmai ti-ai atins degetele de la picioare. Este o experienta personala, o calatorie in explorarea Sinelui, un mod de viata. Mahatma Gandhi spunea: „este despre sanatate, care este bogatia reala, si nu despre bucati de aur si argint”. Nu putem vorbi despre performanta in yoga. Transformand-o intr-o competitie, o clasa de yoga ar fi plina de ganduri de genul: eu am rezultate mai bune, eu lucrez mai bine, eu sunt mai bun, ceea ce duce la hranirea ego-ului, ceea ce este total gresit pentru ca exact despre asta nu este yoga.

A devenit un „sport” de cand a ajuns foarte populara si s-a introdus in programele salilor de fitness, punandu-se mai mult accent pe partea fizica (ceea ce mi se pare firesc), insa departandu-se foarte mult de ceea ce inseamna yoga cu adevarat si uitand de fapt ca yoga prin definitie inseamna „uniune”: uniunea planului fizic cu cel al mintii si al spiritului. Dar pentru asta exista centre specializate in care se practica yoga traditionala.

Poate este de multe ori si vina instructorilor de yoga, care transmit aceasta idee de fitness-yoga. Mi se pare ok sa o practici, atata timp cat transmiti ca asta nu e tot.

Pentru mine, yoga este cel mult exercitiu fizic daca ar fi sa ii privesc latura sportiva. Intr-adevar, este un mijloc pentru a-ti imbunatati flexibilitatea si echilibrul, iti poti tonifia musculatura si iti poti corecta anumite atitudini vicioase de postura. Yoga poate fi considerata atletica pentru ca necesita rezistenta si concentrare. In timp ce acestea sunt calitati sportive fantastice, a considera yoga un sport ar presupune un sentiment de competitie, care ne spune ca unul este mai bun decat celalalt, or nu, yoga nu este despre asta. Este mult mai mult. Yoga intruchipeaza ideea ca accepti si muncesti pentru a cultiva constientizarea, indiferent cat de flexibila sau rezistenta (intr-o anumita postura) este persoana de langa tine. Daca tratezi yoga ca pe un sport, vor exista si riscuri. Fiind in competitie cu ceilalti, vei gasi yoga probabil ca fiind iritanta, suparatoare, in loc sa te bucuri de propria experienta. Iti vei impinge corpul sa faca lucruri pe care nu este pregatit sa le faca si astfel exista riscul sa te accidentezi si sa faci mult rau corpului, care este „instrumentul” din aceasta calatorie numita „yoga”. Pentru mine yoga este o stiinta, un proces, o stare.

Poate ca yoga este un sport. Poate nu. Nici nu cred ca este atat de important, atata timp cat practici aceasta disciplina cu integritate.

Tu ce crezi? Este yoga un sport? 🙂

Nota: Jani este profesoara mea de yoga de aproape doi ani la Pure Fitness. Ea se numara printre primii oameni care m-au invatat sa lucrez cu mine insami, sa ies din zona de confort, tinand totodata cont de cerintele corpului meu. A reusit sa ma faca sa eman energie si entuziasm dupa fiecare ora de yoga, fara de care acum cred ca m-as simti un om mai sarac la nivel personal. Despre ce a insemnat si inseamna pasiunea asta pentru mine am mai scris si aici.

*Guest post

Anul 2013 ar fi fost mai greu fara…

Imagine2013 a insemnat, dincolo de toate provocarile lui, o goana sufocanta dupa work-life balance sau downshifting. A fost un an in care a contat, desigur, ce a fost de facut, insa parca mai important a fost cum a trebuit facut. Pentru ca e clar, intr-un secol al vitezei, al tehnologiei, al lui aici si acum, al mesajelor instant, al gândurilor care parca nu mai au timp sa se aseze, tot ceea ce ne inconjoara reprezinta o sursa generatoare de agitatie, iar linistea este o virtute care trebuie cautata in interiorul nostru.

In tot acest vacarm, in 2013 provocarea mea personala a fost sa imi gasesc lucrurile in care sa ma pot refugia, care sa ma ajute sa ma detasez macar o ora pe zi, prin care sa imi pot cultiva capacitatea de auto-control. Si acum ca a venit momentul inventarului, pot sa spun fara sa gresesc ca 2013 – un an in care m-am maturizat cat pentru 3 –  ar fi fost mai greu fara:

  • energizantul curs de improvizatie alaturi de echipa Improvisneyland: da, 2013 a fost o continuare a obiceiului sanatos din 2012 de a ma alatura unui grup minunat de „martieni”, asa cum ne-am autointitulat noi, cei care in fiecare seara de marti ne-am adunat pentru a invata despre noi insine prin joaca, glume sau, de ce nu, prin exercitii dintre cele mai serioase. Am fost Personaje in povesti nascute ad-hoc, am avut oscilatii de Statut, am invatat cum este sa urci si sa cobori in rang de la o scena la alta; am avut public la lectiile deschise, am fost uneori mai amuzanti, alteori mai misteriosi. De cele mai multe ori, ne-am intalnit obositi dupa zile de munca neprietenoase, insa impreuna ne-am gasit forta sa ducem la bun sfarsit cele doua ore de curs, admitand cu totii tacit ca dupa ne vom reinventa. Si asa a fost de fiecare data, negresit 🙂
  • disciplina orelor de yoga alaturi de Jani, in fiecare luni si miercuri seara la cursurile de la Pure Fitness. Pe Jani am descoperit-o la începutul lui 2013, când eram hotarata sa introduc in program ore regulate de sport, ca parte din initiativa „obiceiuri sanatoase” pe care o schitasem la final de 2012. La yoga am mers din dorinta de a-mi intari sau contrazice convingerea ca acolo se intampla ceea ce media alesesera sa prezinte in virtutea senzationalului. Antrenoarea m-a cucerit iremediabil, prin autoritate si gingasie in acelasi timp. Paradoxal, nu? Pana nu demult, credeam cu tarie ca cele doua sunt imposibil de regasit intr-un om, dar iata ca realitatea mi-a demonstrat contrariul. Si uite-asa am ajuns sa ma lupt pentru dreptul orelor de yoga din fiecare seara de luni si miercuri, pentru ca, la fel ca in cazul cursurilor de improvizatie, cu starea de spirit de dupa simt întotdeauna ca pot sa mut muntii.

Pe lista de dorinte pentru 2014 se regasesc in continuare cele doua surse de sanatate fizica si mentala de mai sus, plus speranta sa gasesc timp sa pot adauga si altele. Toate astea, avand in vedere cateva principii invatate la improvizatie, cum ar fi: „will and grace” (initiativa si cooperare), „act now, justify later” (incaseaza cu gratie, asuma-ti cu incredere si cauta o modalitate proprie sa argumentezi), „accepta si du mai departe” (povestea merge mai departe, chiar daca are un curs imprevizibil).

Ah, si 2014 sa fie cel putin la fel de spectaculos precum 2013 😉 Namaste!