Avantajele unei amigdalite severe

descărcareSunt sigura ca te intrebi daca exista asa ceva. Ei bine, eu m-am confruntat in urma cu aproximativ o luna cu situatia si am incercat sa gasesc un sens in asta. Pentru ca nu degeaba sunt fana declarata a cartii „Omul in cautarea sensului vietii” a lui Viktor E. Frankl. Oricat de neobisnuit si greu ar parea, mai ales cand te lupti cu un disconfort fizic, cred ca e bine sa ne intrebam daca nu cumva ne-a fost dat sa traim senzatia respectiva ca sa ne dam seama de altceva, mai important pentru devenirea noastra, cu conditia sa reusim sa depasim planul material.

Pentru mine, amigdalita care m-a subjugat timp de aproape doua saptamani, a fost un semn ca poate trebuie sa vorbesc mai putin si sa ascult mai mult. Ca poate m-ar ajuta sa fiu mai atenta la lucrurile despre care aleg sa vorbesc, si nu ma refer aici la cenzura, ci la calitatea cuvintelor mele (si a gandurilor din spate). Ca poate ar trebui sa apreciez mai des pofta de mancare in general, privilegiul de a manca si inghiti fara durere si absenta pungii cu medicamente din geanta.

Desigur, as fi ipocrita sa spun ca m-am bucurat de durerea mea in gat. Nu am ajuns inca acolo. Dar pot sa spun ca am vazut provocarea de dincolo de ea.

Ceea ce va recomand si voua. Corpul nostru ne da tot felul de mesaje, pe care trebuie sa le traducem pentru sufletul si inima noastra.

Si poate ca merita de deschidem mai larg ochii spre interior, catre ceea ce ne determina manifestarile exterioare.

P.S. Intr-un episod viitor, va povestesc si despre avantajele unor reamenajari interioare datatoare de dureri de cap 🙂

Ce am invatat din 2016

Ca unele lucruri sunt inexplicabile. Se intampla pur si simplu, te surprind si tot ce trebuie sa faci este sa le lasi sa se intample.

Ca trebuie sa ai credinta si sa te pregatesti si pentru scenariul cel mai fericit, nu doar pentru ala cel mai dificil.

Ca n-ai de ce sa te invinovatesti daca ti-ai dat seama ca esti vulnerabil. Asta e doar o dovada ca esti om.

Ca trebuie sa iti pui intrebari. Si n-ai de ce sa te sperii de indoiala. Nu degeaba cineva a zis Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum.

Ca implinirile sufletesti cele mai mari vin de unde nici nu te-astepti. Asa ca nu te speria daca muncesti intr-o parte, dar castigi din alta!

Ca acolo unde nimeni nu vede speranta, s-ar putea ca tu sa o gasesti si sa ai puterea sa o implinesti!

Ca e foarte frumos sa dai o sansa celor in care poate nimeni nu vede nimic bun. Si momentul in care o sa vezi rezultate o sa-ti salte inima.

Ca e minunat sa admiri din culise bucuria unui om, fara ca el sa stie ca tu ai contribuit in vreun fel la ea.

La multi ani, 2017! 

Despre ei

Special-lilpenguinshop-1515396Sunt oameni speciali care apar în viețile noastre. Oameni în care poate nimeni altcineva, în afară de noi, nu vede ceva special. Dar oameni care aduc ceva nou, o senzație, un motiv. Oameni care te fac sa te trezești dimineața cu zâmbetul pe buze și cu determinare. Despre oamenii aceștia scriu în seara asta și lor le mulțumesc pentru ca fac parte din viața mea!

Omul în căutarea sensului vieții

omul-in-cautarea-sensului-vietii_1_fullsizeFragmente din volumul “Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor E. Frankl – o carte care ar trebui să ajungă în mâinile oricui își dorește să vadă lumea dincolo de ambițiile mici, orientate către a avea și a face, în detrimentul lui a fi.

Așadar, las mai jos un mic spoiler, cu promisiunea că reprezintă doar o parte din esențele cărții.

“[…] viața are în mod potențial sens în orice condiții, chiar și în cele mai nenorocite. […] De aici și motivul pentru care vorbesc despre un optimism tragic, adică despre un optimism în fața tragediei”.

„Oamenii au îndeajuns ca să trăiască, dar nu și pentru ce să trăiască. Au mijloacele, dar le lipsește sensul

„Există trei căi principale prin care se ajunge la sens în viață. Prima constă în a crea ceva sau a săvârși o faptă. A doua constă în a experimenta ceva sau a fi în relație cu cineva; cu alte cuvinte, sensul poate fi găsit nu doar în muncă, ci și în dragoste. Totuși, cea mai importantă este cea de-a treia cale care conduce spre sens în viață: chiar și victima cea mai neajutorată aflată în situația cea mai deznădăjduită, confruntată cu o soartă pe care n-o mai poate schimba, se poate înălța mai presus de sine, poate crește dincolo de sine însăși și, astfel, se poate schimba pe sine„.

„Logoterapia ne poate ajuta să contracarăm anumite curente nesănătoase din cultura de astăzi a Statelor Unite, care îi acordă omului aflat în suferință șansa prea mică de a fi mândru de suferința sa și de a ajunge, astfel, să o considere ca ducând la înnobilarea, iar nu la înjosirea lui, așa încât respectivul nu numai că este nefericit, ci se simte și vinovat că nu este fericit”.

„Știu că, fără suferință, creșterea personală pe care am înregistrat-o nu ar fi fost cu putință. […] Sensul există în pofida suferinței. […] Dacă, pe de altă parte, omul nu poate schimba situația care îi cauzează suferința, el încă mai poate să-și aleagă atitudinea„.

„Prioritatea constă în a schimba în mod creativ situația care ne produce suferința. Dar superioritatea constă în a ști cum să suferi”.

„Sondajele recente de opinie realizate în rândul publicului austriac arată că oamenii cei mai respectați de către marea majoritate a celor chestionați nu sunt artiștii sau savanții de seamă, nici marii oameni politici, nici personalitățile din lumea sportului, ci aceia care fac față unui destin teribil cu fruntea sus„.

„Am argumentat nu doar pentru reumanizarea psihiatriei, ci și pentru ceea ce am numit deguruificarea logoterapiei. Interesul meu nu este să producem papagali care să repete mecanic cuvântul maestrului, ci să predau ștefeta unor spirite independente și inventive, inovatoare și creative”.

„S-ar putea să întrebați dacă într-adevăr e nevoie să vorbim despre sfinți. N-ar fi suficient să vorbim doar despre oameni de treabă? Este adevărat că aceștia formează o minoritate. Ba, mai mult, ei întotdeauna vor rămâne o minoritate. Și, totuși, în ei vad eu provocarea de a ne alătura minorității. Căci lumea se găsește într-o stare rea, dar aceasta va deveni încă și mai rea dacă fiecare dintre noi nu va da tot ce poate mai bun„.

Despre autor:

Dr. Viktor E. Frankl (1905-1997) a trăit timp de trei ani în lagărele naziste de la Auschwitz și Dachau. În această perioadă, și-a definit viziunea psihoterapeutică sub forma logoterapiei – o formă de analiză existențială cunoscută drept cea de-a treia școală vieneză de psihoterapie, conform căreia forța motivatoare fundamentală a omului este căutarea sensului vieții. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Despre frici si esecuri, la Impact Hub

Fears-FailuresAm fost incantata sa inchei saptamana trecuta cu un eveniment mai neconventional, organizat de cei de la Impact Hub, pe tema fricilor si a esecurilor – aceste doua notiuni despre care societatea noastra ne invata ca sunt gresite, ca sunt semne de slabiciune si, mai ales, ca misiunea noastra trebuie sa fie sa le neutralizam. Evenimentul m-a atras inca de cand am vazut ca avea sa se incheie printr-o demonstratie sanatoasa de teatru de improvizatie, coordonata de unul dintre trainerii mei, Radu Ciobanasu. Evident, mi-am dorit sa ma bucur de impro si sa vad cum se leaga activitatea asta in contextul larg al conferintei. Pe langa asta, ce mi s-a mai parut interesant a fost mixul de vorbitori din zone foarte diverse, de la alpinisti temerari care au cucerit inaltimile (Alex Gavan), pana la coach-i (Alis Anagnostakis) si oameni de afaceri (Orlando Nicoara, Florin Jianu, Sergiu Negut), toti provocati cu intrebari care mai de care mai indraznete din partea lui Vlad Mixich :).

Intr-o atmosfera relaxata si colorata, s-a vorbit despre frici dintre cele mai diverse, de la cele personale pana la cele profesionale. Pentru ca s-ar naste un adevarat roman daca as comenta pe marginea fiecarui discurs, o sa las mai jos cateva concluzii pe care mi le-am notat in dreptul fiecarui vorbitor.

Alex Gavan – primul alpinist român care a urcat pe vârful Shisha Pangma (8027 m), din Himalaya

  • Nu exista cunoastere autentica si dezvoltare interioara stand in zona de confort. Daca vrem sa ne accesam adevarata valoare personala, trebuie sa ne permitem luxul de a gresi.
  • Motto-ul sau: Climbing mountains outside, climbing mountains inside – prin obstacolele pe care le depasim in planul existentei exterioare, exploram noi dimensiuni ale existentei interioare.
  • Cu totii avem nevoie de experiente de tip initiatic, de necunoscut, incertitudine, pentru a putea raspunde la intrebarea „Cine suntem?”.
  • Facand o paralele cu viata de zi cu zi a oamenilor care au joburi mai „pamantene”, Alex a punctat foarte bine ca nu intelege sintagma „life after work”. Ce ne arata ea? Cumva ca viata si jobul nu pot coexista? Adica omul performant trebuie sa traiasca intr-o schizoidie de acest tip? Ceva e cu siguranta gresit in acest tip de gandire 🙂

Alis Anagnostakis – trainer, executive coach si consultant in cultura organizationala. Fondator Mindlearners.

  • Filosofia ubuntu (I am what I am because of who we all are) ne invata sa privim competitia dintr-o alta perpectiva, pornind de la premisa increderii (colaborare bazata pe incredere, nu frica). Una dintre povestile care sustin aceasta metafora este disponibila aici.
  • Cartea „Teoria fericirii” a lui Jonathan Haidt ne aduce metafora elefantului si a calaretului, unde elefantul reprezinta emotiile, iar calaretul este ratiunea. Pe scurt, teoria lui Haidt ne spune ca societatea in care traim incurajeaza o educatie debalansata, care, pe masura ce crestem si devenim mai constransi social, duce la neglijarea „elefantului” (adica a emotiilor) in favoarea „calaretului” (a ratiunii). Astfel, ajungem sa cunoastem prea bine calaretul si prea putin elefantul, care se transforma intr-un tiran.
  • Cele 4 mari frici existentiale: moartea, lipsa de sens, libertatea, singuratatea.
  • Daca la inceputurile sale primitive omul se lupta cu fiarele salbaticiei, in prezent el are de-a face cu tigri sociali, care il forteaza sa isi neutralizeze emotiile si sa isi canalizeze eforturile catre control, calcule, rationalizare.
  • Pasi catre un noul mod de gandire: constientizare, etichetare, repozitionare.

Orlando Nicoara

  • E foarte important sa stii ceea ce stii. Cu alte cuvinte, e bine sa stii la ce esti bun, sa iti constientizezi punctele forte astfel incat sa le poti pune in slujba ta. Aici am o completare personala, o vorba pe care parca am citit-o parca la Ion Tiriac, si anume ca „jumatate din a fi destept inseamna sa stii la ce esti prost”.
  • Ia-ti o ora de liniste in singuratate, pentru a te adapta fricii. Invata sa iti traiesti lucid, analitic frica, pentru a o putea gestiona.

Florin Jianu – antreprenor, fost ministru delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri si Turism

  • In viziunea dlui Jianul, esecul tine de lucrurile pe care nu le poti controla, mai degraba din sfera personala decat din cea profesionala. Pentru dumnealui, o frica/un esec s-ar lega, de exemplu, de sanatatea celor dragi. In rest, prin tot ceea ce a declarat a lasat sa se inteleaga ca in plan profesional orice este gestionabil.
  • Un sfat din partea antreprenorului: ca sa nu fii luat pe nepregatite, nu trebuie sa pui toate ouale intr-un singur cos.
  • Proiecte lansate in timpul mandatului sau: StartUp Romania, un mix de incubare, educatie antreprenoriala si mentorat, oportunitati de finantare.
  • Modelul de organigrama pe care a incercat sa o implementaze in ministerul pe care l-a condus: US Small Business Administration.
  • Mi-a placut in mod special raspunsul la intrebarea „Cum trebuie sa fie seful – temut sau iubit?”, care a fost „Respectat” 🙂

Sergiu Negut – business angel si consultant pentru cresterea afacerilor

  • A fi antreprenor inseamna sa faci acel ceva pe care nu ti-l cere nimeni, sa iti asumi ca vei fi in permanenta ala tras de urechi pentru ca sfideaza regula.
  • Indiferent de ceea ce faci, e bine sa ai un Personal Board of Advisors cu care sa iti poti valida/dezbate ideile.
  • Un business de succes trebuie pornit de la ceea ce este identificat ca fiind „pe val” – acel ceva care produce o schimbare in societate, in comportamentul consumatorului.
  • Ce il motiveaza pe Sergiu: sa schimbe ceva prin interventia lui.
  • In orice business de antreprenor, inainte de faza de control, e nevoie de faza de inovare.
  • Acolo unde lucrurile merg foarte bine, este greu de implemantat o schimbare, cu alte cuvinte provocarile trebuie cautate acolo unde e loc de oameni „care sa fie trasi de urechi”.

Concluzii Vlad Mixich:

  • Esecul si frica sunt vampiri de energie. Problema nu este sa cum scapam de ei, ci ce facem cu ei.
  • E nevoie de o doza de autism in fata esecului – traire patologica, intensa, dar la timpul prezent.
  • Solutii de adaptare:
    • Intelegerea fricii astfel incat sa o poti logaritma;
    • Esecul trebuie impartit in mai multe probleme mici, care in felul asta ajung sa para doar niste necazuri;
    • Gaseste-ti „ingerul” – partenerul care sa te poate ajuta sa deviezi tensiuneaa;
    • Esueaza repede, invata si fugi inainte;
    • Arunca-te in sentimentul tristetii, fara sa il tratezi ca pe un handicap. Tristetea are sens biologic, creeaza starea de spirit necesara, e o trambulina;
    • Aloca timp singuratatii tale, un timp constructiv, care sa iti permita luxul de a nu fi permanent conectat, in control. Cel putin o data pe luna traieste-ti autentic momentul de singuratate, in care esti doar tu cu tine, fara presiunile exterioare.
  • Dostoievski: „Dumnezeu e ceea ce face omul in singuratatea lui”.

Este yoga un sport?*

Articol scris de Jani Costache 

10941794_10152699813969506_314352275_nIntreb in stanga si in dreapta: este yoga un sport?

Nu exista un raspuns clar, pentru ca nu exista o granita intre cele doua. Dar cu siguranta, daca vei intreba 100 de persoane care practica yoga, cele mai multe vor raspunde ca nu. Asta este si parerea mea. Daca este yoga un sport, de ce nu se introduce la Olimpiada? Prin comparatie, in sport exista competitie, laitmotiv-ul pentru care cred ca yoga nu este un sport. Practicand yoga nu concurezi cu altii, nici macar cu tine insuti. Exercitiile din timpul clasei de yoga nu sunt ceva ce trebuie criticat, judecat sau laudat. Nu primesti medalii sau premii pentru ca tocmai ti-ai atins degetele de la picioare. Este o experienta personala, o calatorie in explorarea Sinelui, un mod de viata. Mahatma Gandhi spunea: „este despre sanatate, care este bogatia reala, si nu despre bucati de aur si argint”. Nu putem vorbi despre performanta in yoga. Transformand-o intr-o competitie, o clasa de yoga ar fi plina de ganduri de genul: eu am rezultate mai bune, eu lucrez mai bine, eu sunt mai bun, ceea ce duce la hranirea ego-ului, ceea ce este total gresit pentru ca exact despre asta nu este yoga.

A devenit un „sport” de cand a ajuns foarte populara si s-a introdus in programele salilor de fitness, punandu-se mai mult accent pe partea fizica (ceea ce mi se pare firesc), insa departandu-se foarte mult de ceea ce inseamna yoga cu adevarat si uitand de fapt ca yoga prin definitie inseamna „uniune”: uniunea planului fizic cu cel al mintii si al spiritului. Dar pentru asta exista centre specializate in care se practica yoga traditionala.

Poate este de multe ori si vina instructorilor de yoga, care transmit aceasta idee de fitness-yoga. Mi se pare ok sa o practici, atata timp cat transmiti ca asta nu e tot.

Pentru mine, yoga este cel mult exercitiu fizic daca ar fi sa ii privesc latura sportiva. Intr-adevar, este un mijloc pentru a-ti imbunatati flexibilitatea si echilibrul, iti poti tonifia musculatura si iti poti corecta anumite atitudini vicioase de postura. Yoga poate fi considerata atletica pentru ca necesita rezistenta si concentrare. In timp ce acestea sunt calitati sportive fantastice, a considera yoga un sport ar presupune un sentiment de competitie, care ne spune ca unul este mai bun decat celalalt, or nu, yoga nu este despre asta. Este mult mai mult. Yoga intruchipeaza ideea ca accepti si muncesti pentru a cultiva constientizarea, indiferent cat de flexibila sau rezistenta (intr-o anumita postura) este persoana de langa tine. Daca tratezi yoga ca pe un sport, vor exista si riscuri. Fiind in competitie cu ceilalti, vei gasi yoga probabil ca fiind iritanta, suparatoare, in loc sa te bucuri de propria experienta. Iti vei impinge corpul sa faca lucruri pe care nu este pregatit sa le faca si astfel exista riscul sa te accidentezi si sa faci mult rau corpului, care este „instrumentul” din aceasta calatorie numita „yoga”. Pentru mine yoga este o stiinta, un proces, o stare.

Poate ca yoga este un sport. Poate nu. Nici nu cred ca este atat de important, atata timp cat practici aceasta disciplina cu integritate.

Tu ce crezi? Este yoga un sport? 🙂

Nota: Jani este profesoara mea de yoga de aproape doi ani la Pure Fitness. Ea se numara printre primii oameni care m-au invatat sa lucrez cu mine insami, sa ies din zona de confort, tinand totodata cont de cerintele corpului meu. A reusit sa ma faca sa eman energie si entuziasm dupa fiecare ora de yoga, fara de care acum cred ca m-as simti un om mai sarac la nivel personal. Despre ce a insemnat si inseamna pasiunea asta pentru mine am mai scris si aici.

*Guest post

Libertate prin simplitate

freedomImi amintesc ca ma fascinau in liceu orele de filosofie si mai cu seama dezbaterile pe care le starneau teoriile. Si recunosc ca am fost cucerita de Sartre cand i-am citit emanatiile despre libertate. Omul condamnat la libertate, la a se inventa si reinventa pe sine, fiind totodata responsabil de alegerile sale, a fost idealul pe care, cel putin la nivel teoretic, l-am considerat cel mai aproape de felul meu de a fi.

M-am folosit de aceasta trambulina filosofica pentru a ajunge, treptat, la o ipoteza in care cred tot mai mult in ultima vreme, si anume: in prezentul asta al varietatilor infinite, al tehnologiei, al aparentei democratii, mi se pare ca de fapt cea mai mare certitudine este iluzia libertatii. Pentru ca, in fapt, dependentele nu fac decat sa se multiplice exponential – de la micile vicii pana la „marile alegeri” pe care le facem pentru a compensa incapacitatea noastra de a mai trai autentic.

Incet, dar sigur, ajung la subiectul discutiei – ce anume ne mai da sentimentul de libertate pura in zilele noastre? Si ma intreb asta in contextul in care azi mi-am revizitat bicicleta parasita de aproape 2 ani din tot felul de motive auto-inventate: lipsa de timp, efortul fizic de a o cara pe scarile unui bloc fara lift etc. Cand am repus-o insa in functiune azi mi-am dat seama ca am abandonat prea mult un instrument care pe mine aproape ca ma integreaza in libertatea absoluta, pentru ca imi aminteste: de copilarie si de coclaurile de la tara, pe care le cutreieram spre disperarea bunicilor, de dimineata pana seara; de prima gaura in genunchi care m-a facut sa umblu cu sangele siroind pe ulitele satului, simtindu-ma totusi o eroina pentru ca salvasem un pui de gaina odata cu frana care ma aruncase peste ghidon; de expeditiile cu prietena mea cea mai buna, Ana (de la Bucuresti ii spuneam pe vremea aia) ca sa umplem bidoane cu apa de izvor; de primele complimente de tipul „dar vai ce gambe de sportiva ai! Ce sport practici?” pe care le-am incasat cu mandrie raspunzand ca am fost o mare biciclista in tineretea mea :)).

Azi mi-au venit in minte toate astea si mi-am dat seama cat de fraieri suntem ca prea usor renuntam la chestiile alea mici care ne faceau sa ne simtim liberi candva. Si mi-am mai amintit de pasiunile adevarate cand am intrat in magazinul Bike House din Drumul Taberei si i-am vazut pe baietii de acolo vanzand cu aceeasi placere o oglinda retrovizoare de 30 de lei sau o bicicleta de 1500 lei, montand un semnalizator sau rezolvand probleme mai serioase cu livrari buclucase si clienti nerabdatori. Pentru ca ei, fara sa stie, prin munca lor, pregateau de fapt niste oameni sa fie liberi prin intermediul bicicletei. Am plecat de acolo cu pletele in vant si cu increderea ca mai exista totusi o sansa pentru lumea asta nefericita in esenta uneori si din cauza falselor probleme pe care ni le cream singuri. Am plecat simtind ca se mai poate inca sa respiram un aer de relaxare autentica data de lucruri simple.

Sursa foto: http://www.bikelaneliving.com

Suntuncopac

550321_1380921695480395_2009748813_nPentru cei care isi amintesc sa fie recunoscatori pentru lucrurile simple si frumoase din viata lor, pentru cei care se inconjoara de si emana energie pozitiva, pentru cei care nu uita sa respire adanc cand simt ca ard pe dinauntru – pentru toti acestia si nu numai a aparut de putin timp un blog care ii va cuceri iremediabil. Este vorba despre www.suntuncopac.com, o comunitate pe care autoarea sa, Andreea Ionita Pautov, o hraneste zilnic prin postari alese despre dimensiunea existentei noastre, alta decat cea materiala, ancorata in vacarmul cotidian.

Citind articolele sale, am ajuns imediat la concluzia ca si eu „suntuncopac”, in sensul ascensional, al aspiratiilor, al dorintei de a „respira” zilnic curat si profund, de a fi creativa, de a fi recunoscatoare.

Andreea, care nu intamplator a descoperit ca este „un copac” (o cunosc de ani buni in plan profesional si mi-a fost clar inca de la inceput ca vibratia ei este una pozitiva) povesteste mereu despre partea plina a paharului, uneori cu emotie, alteori cu umor, intotdeauna insa intr-o nota molipsitor de optimista. Si, nu-i asa, avem nevoie de astfel de energii in vietile noastre agitate, care de cele mai multe ori se incapataneaza sa ramana cuplate neintrerupt la „zgomot”.

Va invit, asadar, sa urmariti cum creste sanatos „comunitatea copacilor” si sa va provocati pe voi insiva sa faceti zilnic exercitiul „pentru  ce sunt recunoscator astazi?”.

(…) m-am hotarat sa fiu ‘un copac’, pentru ca nimic nu poate defini  viata mai bine :). Pentru ca ei,  copacii sunt prietenii nostri. Intotdeauna ne intampina cu fructe si cu flori frumoase. Pentru ca nu-si uita niciodata radacinile. Pentru ca isi fac drum pe ploaie si danseaza cu norii. Tunetele si fulgerele sunt partenerii lor de dans care le dau trezirea si le amintesc sa respire din nou. Pentru ca sunt mai sanatosi cand ploua.Pentru ca sunt verzi. Si cand sunt verzi si sanatosi, eu sunt verde si sanatoasa. Pentru ca din pamant apa trece prin ei si ajunge la nori. Norii-i  binecuvanteaza cu ploaie. Si ploaia este viata si trece si prin noi. Pentru ca RESPIRA. Cand ei RESPIRA, eu RESPIR”. (Despre copac)

La ce ne gandim cand punem capul pe perna?

thoughtsDe cele mai multe ori:

… la ce a ramas neterminat la munca in timpul zilei

… la ce urmeaza sa se intample la munca ziua urmatoare

… la mizele care ne consuma din energie

… la cum platim facturile luna asta

… la griji, necazuri, planuri de actiune, demonstratii pe care trebuie sa le construim

Si de prea putine ori:

… la oamenii frumosi pe care tocmai i-am cunoscut sau ii avem alaturi

… la bucuriile pe care le-am trait in timpul zilei

… la cel putin 5 lucruri din viata noastra pentru care ar trebui sa fim recunoscatori

Vad tot mai multi oameni in jur care nu isi mai gasesc linistea, nici macar atunci cand aparent se izoleaza de sursele de « zgomot » si decupleaza de la forfota zilnica. Sunt tot mai multi cei care nu reusesc sa se odihneasca, desi conditiile tehnice (lumina, sunet, spatiu etc.) sunt indeplinite. Si sunt tot mai putini cei care inteleg ca, asemenea Portretului lui Dorian Grey, toate lucrurile rautacioase, resentimentele, judecatile, orgoliile, minciunile, reactiile exterioare negative se intorc in noi insine si ne marcheaza fizic si psihic – de unde toate lipsurile de care spuneam mai sus. In definitiv, cand punem capul pe perna seara, ar trebui sa razbata bucuriile sincere, micile victorii curate, micile placeri simple, dar valoroase. Din respect fata de noi insine si corpul nostru, ar trebui sa alegem ca ultimul gand de dinainte de odihna sa fie cel bun, luminos, in detrimentul celui daunator, intunecat 🙂

Exercitii de echilibru (2)

In cautarea materialelor care sa ma ajute sa asimilez corect scoala vietii si sa-mi scriu jurnalul de „Exercitii de echilibru” (altele decat cele ale lui Tudor Chirila :)), am inceput sa urmaresc pagina de Facebook Your Daily Health Tips. Si pentru urmatoarea saptamana am ales de la ei principiile calauzitoare de mai jos. Stiu, usor de zis/citit, greu de facut, dar poate faza de constientizare e un prim pas important 🙂

Imagine