Detoxifierea mentala – de ce avem nevoie (si) de ea

IMG_20170816_153353Cand am pus pe hartie clasa de Detox Yoga pe care o predau, m-am gandit foarte mult la beneficiile fizice ale posturilor. Insa de fiecare data cand le povestesc cursantilor despre scopul orei, tin sa insist si asupra igienei mentale pe care cred ca suntem datori sa o facem in mod regulat. Am listat cateva dintre toxinele mentale de care mi-ar placea sa ne debarasam. Sunt convinsa ca sunt mult mai multe. Insa, din punctul meu de vedere, de la acestea pleaca toate ramificatiile care ajung sa ne sufoce vietile.

  1. Perfectionismul – suntem invatati de mici ca trebuie sa fim cei mai buni, ca trebuie sa castigam, ca totul este o competitie. Din copiii competitivi ajungem adultii super-exigenti cu noi si cu cei din jur, cautand intotdeauna sa depasim recordurile proprii sau ale celorlalti. Partea proasta este ca aceasta cautare continua ne consuma, ne oboseste si ne transforma in frustrati. Traim intr-o stare generalizata de nemultumire si singura satisfactie este sa gasim o noua provocare. Si asta devine sursa unei vieti nefericite.
  2. Materialismul – ne atasam de obiecte, iar societatea de consum ne ameteste intr-un univers plin de etichete, de branduri, de statement-uri. Ne pacalim devenind sclavi ai masinilor, ai hainelor, ai telefoanelor mobile. Ne impachetam in ambalaje stralucitoare, pentru ca ne e frica sa privim la interior, unde gasim un „produs” plin de vulnerabilitati, perfectibil. Ceea ce ne scapa insa din vedere este ca, atata vreme cat ne identificam cu „ceea ce avem”, riscam sa devenim „nimeni” in clipa in care acel ceva dispare.
  3. Comparatiile sociale – in stransa legatura cu perfectionismul, hranim zilnic in noi aceasta toxina. Fie ca vrem sa stim cine a luat cea mai mare nota din clasa, cine a primit cea mai mare marire de salariu sau cat de scumpa este vacanta in care a plecat vecinul, ne alimentam complexele de inferioritate sau de superioritate. Fugim de „cine suntem” si cautam in exterior resursele pentru a deveni cea mai buna versiune a noastra, cand, de fapt, toate raspunsurile sunt in noi. Comparatiile sociale sunt temelia lumii masurilor, in care evaluam, scalam, standardizam, totul pentru a obtine acceptarea si pentru a ne tine departe de respingere.
  4. Maximizarea – alergam dupa profit, beneficii, placere. Astfel, intram intr-un cerc vicios, in care crestem constant standardele de viata, odata cu asteptarile. Psihologul Barry Schwartz spune ca aceasta tipologie de oameni ajung sa castige mai mult, insa pastreaza in permanenta lipsa de satisfactie si au sanse mai mari sa sufere de depresie. Solutia pe care o propune este sa limitam numarul de optiuni, sa scurtam timpul de luare a deciziilor si sa gasim cu mai mare usurinta ceva ce este „suficient de bun”.

Deci, tu cand ai facut ultima data un detox mental :)?

Anunțuri

Conflictele din lumea oamenilor mari

clipart-children-fighting-1Cand adultii isi rezolva problemele precum copiii, aleg sa nu isi vorbeasca, sa pretinda ca „nu au nimic”, sa isi vorbeasca „pe la spate” sau sa actioneze pe principiul „daca asa mi-a facut el, atunci ii fac si eu la fel”. E ciudat cum inaintarea in varsta aduce, uneori, o lipsa de maturitate mai mare decat cea din anii copilariei.

 

E neplacut, da, sa dai un telefon incomod, sa pui niste intrebari directe sau iti castigi dreptul la replica, pentru ca toate astea ne scot din zona de confort. Insa lucrurile nespuse si adunate intr-un colt al sufletului sunt sursele frustrarilor de mai tarziu, al conflictelor si al regretelor. Aparent, a evita sau a lasa tensiunile sa pluteasca in aer in speranta ca vor disparea de la sine pare sa fie mai la indemana. Asta si pentru ca prea putin se discuta in familie sau in scoala despre exprimarea nemultumirilor intr-o maniera constructiva, fara prejudecati la adresa celuilalt sau prezumtia de vinovatie. Pentru ca alunecam mult mai usor pe panta criticii in stilul pueril, pentru ca ne temem de confruntari si de a ne expune. Gestionarea conflictului / a situatiilor tensionate nu este doar apanajul sefilor, al liderilor, al persoanelor inzestrate cu autoritate sau cu „puteri” salvatoare. Nu. Este o abilitate care ar trebui sa se regaseasca in fiecare dintre noi, asumata constient, de dragul propriei igiene mentale si al cultivarii unor relatii sanatoase cu cei din jur.

Impresii scandinave

IMG_20170819_194419-PANOSuedia era pe wishlist-ul meu de ceva ani, doar ca nu se ivise momentul oportun sa planific calatoria acolo. Dar anul acesta i-a venit randul, pentru ca mi-am dorit foarte tare o vacanta diferita si racoroasa. Asa ca las mai jos cateva impresii despre sederea mea in aceasta tara, cu mentiunea ca ele nu contin foarte multe detalii logistice, ci mai degraba cateva lucruri care mi-au retinut atentia si pe care nu le gasesti pe site-uri de agentii de turism.

Asadar, am petrecut doua saptamani pline in Malmo, in mijlocul lunii august si m-am bucurat de o temperatura medie de aprox. 20 de grade, cativa nori si nu mai mult de 24 de ore adunate de ploaie 🙂

M-am intors cu aer proaspat in suflet si corp, cu senzatia ca am respirat si ca viata poate sa aiba si un alt ritm! Dincolo de asta, am ramas cu cateva lucruri:

  • PRIDE in catedrala – primul lucru care m-a frapat a fost sa vad un covor in culorile miscarii PRIDE in Catedrala luterana Sf. Petru din Malmo. Asta spune multe despre deschiderea suedezilor (care sunt protestanti), dar si despre absenta constrangerilor religioase.  A propos, cand am intrat in biserica, m-a lovit atmosfera glaciala data de arhitectura gotica, la polul opus fata de „caldura” bisericilor ortodoxe. Am mai remarcat ca nicaieri nu erau cutii unde sa se colecteze donatii pentru biserica.
  • Lund – minunatul orasel situat la 15 min de mers cu trenul de Malmo „miroase” a liniste, studiu, intelectualitate, „boem”-ie. Pe langa Catedrala din gradina Lundagard, unde turistii vin sa admire ceasul astronomic, orasul este celebru pentru Universitatea sa, unde s-au nascut inventii precum rinichiul artificial, bluetooth-ul, imprimanta Inkjet si multe altele. Lista completa a inventiilor este disponibila aici.
  • Gradinile Tivoli (Copenhaga) – am ajuns aici luand trenul din Malmo, care a facut aproximativ 30 de minute, mergand inclusiv pe sub Marea Baltica (pe un pod care a fost construit in perioada 1995-2000, are 8 km si a costat 4 miliarde de euro la vremea lui, cost care ar urma sa fie amortizat pana in 2036). Am optat pentru intrare (120 DKK) + bilet cu numar nelimitat de „calatorii” (240 DKK), pentru ca stiam ca o sa vreau sa simt cum imi sare inima din piept in cele mai traznite atractii. Din punct de vedere al atmosferei, Tivoli nu se compara cu „povestea” spusa de Disneyland, dar are niste atractii pe cinste. Cea mai cea este Vertigo, o nebunie in care ai senzatia ca intreg corpul cantareste de 5 ori mai mult decat greutatea reala, datorita acceleratiei 5G, la viteza de 100 km/h. Interzis cardiacilor, clar!
  • Spectacol pe apa in Malmo – doi tipi faceau ceva ce am vazut pentru prima data in viata, si anume „flyboarding”. Manevrau de la distanta doua sky jet-uri care aveau niste furtune, in varful carora se aflau ei…Incredibil, las filmuletul de mai jos sa vorbeasca de la sine.
  • Avarie in sistemul feroviar – in ziua in care am mers la Tivoli, am prins o problema cu semaforizarea cailor ferate, care a dat tot traficul peste cap, iar noi am avut o intarziere de aproximativ 40 de minute. Deci se intampla si la ei. Ce mi-a placut insa a fost felul in care au gestionat situatia, pentru ca au tinut pasagerii la curent ori de cate ori au avut noutati. Mai mult, inca din tren le-am trimis celor de la Skanetrafik un mesaj privat pe pagina de Facebook, iar ei mi-au spus ca se pot returna banii pentru intarzierile mai mari de 20 de minute, daca se inregistreaza o sesizare. Zis si facut. Dupa cateva conversatii si la ghiseu, lucrurile s-au lamurit si astept acum ca suma sa se intoarca in contul meu (dureaza 10 zile)
  • Festivalul din Malmo – in perioada 11-18 august, am avut ocazia sa vad strazile Malmo-ului pline ochi, ceea ce nu credeam ca este posibil, dupa primele zile petrecute acolo, cand am avut senzatia ca orasul este pustiu. Festivalul a acaparat tot orasul cu standuri, scene, concerte, mini-parcuri de distractii. Concertele la care am apucat sa particip au avut toate un mesaj „social” anti-discriminare, abuzuri, hartuire etc. Festivalul dateaza din 1985 si se spune ca aduna in medie 1,4 milioane de vizitatori la fiecare editie.
  • Turning Torso – un zgarie-nori construit in perioada 2001-2005, pornind de la ideea arhitectului spaniol Santiago Calatrava. Cladirea are 190 de metri, 54 de etaje si 147 de apartamente si este considerata cea mai inalta din regiunea scandinava. Este o constructie spectaculoasa si atipica, daca e sa luam in calcul faptul ca in Malmo cladirile nu sunt foarte inalte (foarte putine dintre ele ating 10 etaje) – orasul este in mod cert dezvoltat pe orizontala si nu pe verticala si este in plin proces de expansiune. Ca sa va faceti o idee despre cat spatiu exista in Malmo, orasul are o populatie de aprox. 250,000 de locuitori, in timp de capacitatea lui este de peste 600,000!
  • Institutul pentru Fericire din Copenhaga – dupa ce am citit „Mica Enciclopedie Hygge. Reteta daneza a fericirii”, am fost super-nerabdatoare sa ajung la acest Institut, care se ocupa cu Cercetare si Dezvoltare in domeniul fericirii. Din pacate, el nu functioneaza si in regim de muzeu, iar CEO-ul, Meik Wiking, nu era disponibil la acel moment. Dar am apucat sa schimb cateva emailuri cu el, pornind de la cateva intrebari pe care i le-am adresat, iar rezultatul se va regasi intr-un articol viitor.
  • Suedia vs. Danemarca – in prezent, intre aceste doua tari este o „rivalitate amicala”, avand in vedere ca regiunea Skåne (din care face parte Malmo-ul) a fost parte din Danemarca pana in secolul 17. Acum, cele doua popoare au ingropat securea razboiului, dar nu rateaza nicio ocazie de a se distra una pe seama celeilalte. Diferenta pe care am remarcat-o in calitate de turist a fost ca Suedia este mai moderna dpdv arhitectural, in timp ce Copenhaga pare mai preocupata de conservare (iar acest lucru a fost evident cand am comparat Helsingborg-ul suedez cu Helsingor-ul danez).

Si doua lucruri care mi se pare ca merita mentionate la final:

  • Malmo este un oras in care te poti intalni cu iepuri pe strada la tot pasul! Acolo unde in mod normal am fi obisnuiti sa vedem sobolani sau alte creaturi neplacute, suedezii au iepurasi. Inclusiv pe santiere 🙂 Despre parcuri nu mai spun, dupa ce se lasa intunericul este un spectacol sa vezi iepurii care ies la rontait de iarba.
  • A fost prima vacanta in care nu am folosit DELOC cash. Se pare ca Suedia si-a propus sa devina „o societate fara bani gheata”, pentru ca am intalnit magazine / restaurante in care era acceptata exclusiv plata cu cardul. Am citit ca pana si donatiile la biserica se fac prin intermediul unei aplicatii mobile 🙂

Ce ne spunem cand ne vorbim?

IMG_5400E foarte multa lumina in sufletul tau, dar de fiecare data cand iti spui „nu pot”, „nu vreau”, „nu stiu”, „e greu”, „e imposibil” sau „celalalt e mai bun / are mai mult”, nu faci decat sa iti pui singur piedica. Si uite-asa aduci umbre sau poate chiar intuneric, iti incetinesti evolutia si te „setezi pentru esec”. E prea multa incrancenare in jur ca sa o mai adaugi si tu pe a ta, e prea multa presiune ca sa o mai creezi si pe a ta. Fii bun cu tine si priveste-te cu blandete, da-ti silinta sa procedezi mereu cu buna credinta si intentie si nu o sa ai ce sa iti reprosezi. Cauta sa fii sincer cu nevoile tale si sa nu te lasi mereu pe ultimul plan. Ceva lipsa se poate gasi oricand, insa cata vreme tu esti impacat cu tine si STII CINE ESTI, nu ai de ce sa te temi sau sa iti faci procese de constiinta. Ce-a fost, a fost si nu mai poti schimba, singurul control il al asupra momentului de AICI si ACUM, asa ca vino in prezent, cu inima deschisa, cu privirea ingaduitoare si cu dorinta de a construi si de a (te) dezvolta!

Foto credit: As seen by Paul Alexandru

 

 

Fuga de noi insine sau despre „curiozitatea constienta”

meetyourself-300x300Intr-un prezent in care tehnologia ne acapareaza tot timpul, mi se pare ca fuga de noi insine a devenit o stare de fapt. Ne refugiem in tablete, telefoane, laptopuri, shopping, gaming, binging si tot felul de notiuni moderne care ne tin in permanenta ocupati. Suntem departe de noi insine, dar, aparent, conectati non-stop la „retea”. Pe Facebook, pe Whatsapp, pe mail, in grupuri de interese, intr-o continua incercare de a nu rata lucruri (fenomenul FOMO – fear of missing out). Peste tot si nicaieri, nici macar in propriile noastre vieti.

M-am uitat recent pe Bookster la un TED Talk despre cum sa scapi de obiceiurile proaste si am ramas cu o idee de aplicare foarte accesibila a conceptului de mindfulness in vietile noastre – ea spune ca, in loc sa ne luptam cu lucrurile pe care le evitam sau care nu ne convin, ne-am putea concentra pe DE CE-ul din spate, pe a fi curiosi cu privire la starea pe care ne-o produc. Asta traducandu-se printr-un interes real legat de ce se intampla in mintea si corpul nostru. Autorul discursului, psihiatrul Judson Brewer, spune la un moment dat ca „atunci cand devenim curiosi, ne indepartam de reflexul nostru de a reactiona din frica si ne concentram pe A FI pur si simplu”. Imi place foarte mult notiunea de inner scientist pe care o propune, pentru ca mi se pare ca descrie perfect aceasta nevoie de a patrunde in adancurile motivatiilor noastre. Din pacate, pornirea noastra este sa fugim de noi insine si sa nu dam atentie acestei nevoi, pentru ca ea reprezinta un mod nou de abordare a problemei, ceva pentru care nu exista o „reteta” sau o poteca batatorita.

Eu, personal, mi-am propus sa activez cat mai des aceasta stare de „curiozitate constienta”, intr-un exercitiu deliberat de introspectie si monolog interior. Daca va plac intalnirile surprinzatoare (iar cea cu Sinele nostru este sigur asa!), va invit si pe voi sa faceti acest exercitiu, ori de cate ori vi se pare greu sa urmariti cu atentie ceva sau pur si simplu respingeti un lucru / o persoana/ o idee.

Avantajele unei amigdalite severe

descărcareSunt sigura ca te intrebi daca exista asa ceva. Ei bine, eu m-am confruntat in urma cu aproximativ o luna cu situatia si am incercat sa gasesc un sens in asta. Pentru ca nu degeaba sunt fana declarata a cartii „Omul in cautarea sensului vietii” a lui Viktor E. Frankl. Oricat de neobisnuit si greu ar parea, mai ales cand te lupti cu un disconfort fizic, cred ca e bine sa ne intrebam daca nu cumva ne-a fost dat sa traim senzatia respectiva ca sa ne dam seama de altceva, mai important pentru devenirea noastra, cu conditia sa reusim sa depasim planul material.

Pentru mine, amigdalita care m-a subjugat timp de aproape doua saptamani, a fost un semn ca poate trebuie sa vorbesc mai putin si sa ascult mai mult. Ca poate m-ar ajuta sa fiu mai atenta la lucrurile despre care aleg sa vorbesc, si nu ma refer aici la cenzura, ci la calitatea cuvintelor mele (si a gandurilor din spate). Ca poate ar trebui sa apreciez mai des pofta de mancare in general, privilegiul de a manca si inghiti fara durere si absenta pungii cu medicamente din geanta.

Desigur, as fi ipocrita sa spun ca m-am bucurat de durerea mea in gat. Nu am ajuns inca acolo. Dar pot sa spun ca am vazut provocarea de dincolo de ea.

Ceea ce va recomand si voua. Corpul nostru ne da tot felul de mesaje, pe care trebuie sa le traducem pentru sufletul si inima noastra.

Si poate ca merita de deschidem mai larg ochii spre interior, catre ceea ce ne determina manifestarile exterioare.

 

Ce am invatat din 2016

Ca unele lucruri sunt inexplicabile. Se intampla pur si simplu, te surprind si tot ce trebuie sa faci este sa le lasi sa se intample.

Ca trebuie sa ai credinta si sa te pregatesti si pentru scenariul cel mai fericit, nu doar pentru ala cel mai dificil.

Ca n-ai de ce sa te invinovatesti daca ti-ai dat seama ca esti vulnerabil. Asta e doar o dovada ca esti om.

Ca trebuie sa iti pui intrebari. Si n-ai de ce sa te sperii de indoiala. Nu degeaba cineva a zis Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum.

Ca implinirile sufletesti cele mai mari vin de unde nici nu te-astepti. Asa ca nu te speria daca muncesti intr-o parte, dar castigi din alta!

Ca acolo unde nimeni nu vede speranta, s-ar putea ca tu sa o gasesti si sa ai puterea sa o implinesti!

Ca e foarte frumos sa dai o sansa celor in care poate nimeni nu vede nimic bun. Si momentul in care o sa vezi rezultate o sa-ti salte inima.

Ca e minunat sa admiri din culise bucuria unui om, fara ca el sa stie ca tu ai contribuit in vreun fel la ea.

La multi ani, 2017! 

Despre ei

Special-lilpenguinshop-1515396Sunt oameni speciali care apar în viețile noastre. Oameni în care poate nimeni altcineva, în afară de noi, nu vede ceva special. Dar oameni care aduc ceva nou, o senzație, un motiv. Oameni care te fac sa te trezești dimineața cu zâmbetul pe buze și cu determinare. Despre oamenii aceștia scriu în seara asta și lor le mulțumesc pentru ca fac parte din viața mea!

Omul în căutarea sensului vieții

omul-in-cautarea-sensului-vietii_1_fullsizeFragmente din volumul “Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor E. Frankl – o carte care ar trebui să ajungă în mâinile oricui își dorește să vadă lumea dincolo de ambițiile mici, orientate către a avea și a face, în detrimentul lui a fi.

Așadar, las mai jos un mic spoiler, cu promisiunea că reprezintă doar o parte din esențele cărții.

“[…] viața are în mod potențial sens în orice condiții, chiar și în cele mai nenorocite. […] De aici și motivul pentru care vorbesc despre un optimism tragic, adică despre un optimism în fața tragediei”.

„Oamenii au îndeajuns ca să trăiască, dar nu și pentru ce să trăiască. Au mijloacele, dar le lipsește sensul

„Există trei căi principale prin care se ajunge la sens în viață. Prima constă în a crea ceva sau a săvârși o faptă. A doua constă în a experimenta ceva sau a fi în relație cu cineva; cu alte cuvinte, sensul poate fi găsit nu doar în muncă, ci și în dragoste. Totuși, cea mai importantă este cea de-a treia cale care conduce spre sens în viață: chiar și victima cea mai neajutorată aflată în situația cea mai deznădăjduită, confruntată cu o soartă pe care n-o mai poate schimba, se poate înălța mai presus de sine, poate crește dincolo de sine însăși și, astfel, se poate schimba pe sine„.

„Logoterapia ne poate ajuta să contracarăm anumite curente nesănătoase din cultura de astăzi a Statelor Unite, care îi acordă omului aflat în suferință șansa prea mică de a fi mândru de suferința sa și de a ajunge, astfel, să o considere ca ducând la înnobilarea, iar nu la înjosirea lui, așa încât respectivul nu numai că este nefericit, ci se simte și vinovat că nu este fericit”.

„Știu că, fără suferință, creșterea personală pe care am înregistrat-o nu ar fi fost cu putință. […] Sensul există în pofida suferinței. […] Dacă, pe de altă parte, omul nu poate schimba situația care îi cauzează suferința, el încă mai poate să-și aleagă atitudinea„.

„Prioritatea constă în a schimba în mod creativ situația care ne produce suferința. Dar superioritatea constă în a ști cum să suferi”.

„Sondajele recente de opinie realizate în rândul publicului austriac arată că oamenii cei mai respectați de către marea majoritate a celor chestionați nu sunt artiștii sau savanții de seamă, nici marii oameni politici, nici personalitățile din lumea sportului, ci aceia care fac față unui destin teribil cu fruntea sus„.

„Am argumentat nu doar pentru reumanizarea psihiatriei, ci și pentru ceea ce am numit deguruificarea logoterapiei. Interesul meu nu este să producem papagali care să repete mecanic cuvântul maestrului, ci să predau ștefeta unor spirite independente și inventive, inovatoare și creative”.

„S-ar putea să întrebați dacă într-adevăr e nevoie să vorbim despre sfinți. N-ar fi suficient să vorbim doar despre oameni de treabă? Este adevărat că aceștia formează o minoritate. Ba, mai mult, ei întotdeauna vor rămâne o minoritate. Și, totuși, în ei vad eu provocarea de a ne alătura minorității. Căci lumea se găsește într-o stare rea, dar aceasta va deveni încă și mai rea dacă fiecare dintre noi nu va da tot ce poate mai bun„.

Despre autor:

Dr. Viktor E. Frankl (1905-1997) a trăit timp de trei ani în lagărele naziste de la Auschwitz și Dachau. În această perioadă, și-a definit viziunea psihoterapeutică sub forma logoterapiei – o formă de analiză existențială cunoscută drept cea de-a treia școală vieneză de psihoterapie, conform căreia forța motivatoare fundamentală a omului este căutarea sensului vieții. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Despre frici si esecuri, la Impact Hub

Fears-FailuresAm fost incantata sa inchei saptamana trecuta cu un eveniment mai neconventional, organizat de cei de la Impact Hub, pe tema fricilor si a esecurilor – aceste doua notiuni despre care societatea noastra ne invata ca sunt gresite, ca sunt semne de slabiciune si, mai ales, ca misiunea noastra trebuie sa fie sa le neutralizam. Evenimentul m-a atras inca de cand am vazut ca avea sa se incheie printr-o demonstratie sanatoasa de teatru de improvizatie, coordonata de unul dintre trainerii mei, Radu Ciobanasu. Evident, mi-am dorit sa ma bucur de impro si sa vad cum se leaga activitatea asta in contextul larg al conferintei. Pe langa asta, ce mi s-a mai parut interesant a fost mixul de vorbitori din zone foarte diverse, de la alpinisti temerari care au cucerit inaltimile (Alex Gavan), pana la coach-i (Alis Anagnostakis) si oameni de afaceri (Orlando Nicoara, Florin Jianu, Sergiu Negut), toti provocati cu intrebari care mai de care mai indraznete din partea lui Vlad Mixich :).

Intr-o atmosfera relaxata si colorata, s-a vorbit despre frici dintre cele mai diverse, de la cele personale pana la cele profesionale. Pentru ca s-ar naste un adevarat roman daca as comenta pe marginea fiecarui discurs, o sa las mai jos cateva concluzii pe care mi le-am notat in dreptul fiecarui vorbitor.

Alex Gavan – primul alpinist român care a urcat pe vârful Shisha Pangma (8027 m), din Himalaya

  • Nu exista cunoastere autentica si dezvoltare interioara stand in zona de confort. Daca vrem sa ne accesam adevarata valoare personala, trebuie sa ne permitem luxul de a gresi.
  • Motto-ul sau: Climbing mountains outside, climbing mountains inside – prin obstacolele pe care le depasim in planul existentei exterioare, exploram noi dimensiuni ale existentei interioare.
  • Cu totii avem nevoie de experiente de tip initiatic, de necunoscut, incertitudine, pentru a putea raspunde la intrebarea „Cine suntem?”.
  • Facand o paralele cu viata de zi cu zi a oamenilor care au joburi mai „pamantene”, Alex a punctat foarte bine ca nu intelege sintagma „life after work”. Ce ne arata ea? Cumva ca viata si jobul nu pot coexista? Adica omul performant trebuie sa traiasca intr-o schizoidie de acest tip? Ceva e cu siguranta gresit in acest tip de gandire 🙂

Alis Anagnostakis – trainer, executive coach si consultant in cultura organizationala. Fondator Mindlearners.

  • Filosofia ubuntu (I am what I am because of who we all are) ne invata sa privim competitia dintr-o alta perpectiva, pornind de la premisa increderii (colaborare bazata pe incredere, nu frica). Una dintre povestile care sustin aceasta metafora este disponibila aici.
  • Cartea „Teoria fericirii” a lui Jonathan Haidt ne aduce metafora elefantului si a calaretului, unde elefantul reprezinta emotiile, iar calaretul este ratiunea. Pe scurt, teoria lui Haidt ne spune ca societatea in care traim incurajeaza o educatie debalansata, care, pe masura ce crestem si devenim mai constransi social, duce la neglijarea „elefantului” (adica a emotiilor) in favoarea „calaretului” (a ratiunii). Astfel, ajungem sa cunoastem prea bine calaretul si prea putin elefantul, care se transforma intr-un tiran.
  • Cele 4 mari frici existentiale: moartea, lipsa de sens, libertatea, singuratatea.
  • Daca la inceputurile sale primitive omul se lupta cu fiarele salbaticiei, in prezent el are de-a face cu tigri sociali, care il forteaza sa isi neutralizeze emotiile si sa isi canalizeze eforturile catre control, calcule, rationalizare.
  • Pasi catre un noul mod de gandire: constientizare, etichetare, repozitionare.

Orlando Nicoara

  • E foarte important sa stii ceea ce stii. Cu alte cuvinte, e bine sa stii la ce esti bun, sa iti constientizezi punctele forte astfel incat sa le poti pune in slujba ta. Aici am o completare personala, o vorba pe care parca am citit-o parca la Ion Tiriac, si anume ca „jumatate din a fi destept inseamna sa stii la ce esti prost”.
  • Ia-ti o ora de liniste in singuratate, pentru a te adapta fricii. Invata sa iti traiesti lucid, analitic frica, pentru a o putea gestiona.

Florin Jianu – antreprenor, fost ministru delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri si Turism

  • In viziunea dlui Jianul, esecul tine de lucrurile pe care nu le poti controla, mai degraba din sfera personala decat din cea profesionala. Pentru dumnealui, o frica/un esec s-ar lega, de exemplu, de sanatatea celor dragi. In rest, prin tot ceea ce a declarat a lasat sa se inteleaga ca in plan profesional orice este gestionabil.
  • Un sfat din partea antreprenorului: ca sa nu fii luat pe nepregatite, nu trebuie sa pui toate ouale intr-un singur cos.
  • Proiecte lansate in timpul mandatului sau: StartUp Romania, un mix de incubare, educatie antreprenoriala si mentorat, oportunitati de finantare.
  • Modelul de organigrama pe care a incercat sa o implementaze in ministerul pe care l-a condus: US Small Business Administration.
  • Mi-a placut in mod special raspunsul la intrebarea „Cum trebuie sa fie seful – temut sau iubit?”, care a fost „Respectat” 🙂

Sergiu Negut – business angel si consultant pentru cresterea afacerilor

  • A fi antreprenor inseamna sa faci acel ceva pe care nu ti-l cere nimeni, sa iti asumi ca vei fi in permanenta ala tras de urechi pentru ca sfideaza regula.
  • Indiferent de ceea ce faci, e bine sa ai un Personal Board of Advisors cu care sa iti poti valida/dezbate ideile.
  • Un business de succes trebuie pornit de la ceea ce este identificat ca fiind „pe val” – acel ceva care produce o schimbare in societate, in comportamentul consumatorului.
  • Ce il motiveaza pe Sergiu: sa schimbe ceva prin interventia lui.
  • In orice business de antreprenor, inainte de faza de control, e nevoie de faza de inovare.
  • Acolo unde lucrurile merg foarte bine, este greu de implemantat o schimbare, cu alte cuvinte provocarile trebuie cautate acolo unde e loc de oameni „care sa fie trasi de urechi”.

Concluzii Vlad Mixich:

  • Esecul si frica sunt vampiri de energie. Problema nu este sa cum scapam de ei, ci ce facem cu ei.
  • E nevoie de o doza de autism in fata esecului – traire patologica, intensa, dar la timpul prezent.
  • Solutii de adaptare:
    • Intelegerea fricii astfel incat sa o poti logaritma;
    • Esecul trebuie impartit in mai multe probleme mici, care in felul asta ajung sa para doar niste necazuri;
    • Gaseste-ti „ingerul” – partenerul care sa te poate ajuta sa deviezi tensiuneaa;
    • Esueaza repede, invata si fugi inainte;
    • Arunca-te in sentimentul tristetii, fara sa il tratezi ca pe un handicap. Tristetea are sens biologic, creeaza starea de spirit necesara, e o trambulina;
    • Aloca timp singuratatii tale, un timp constructiv, care sa iti permita luxul de a nu fi permanent conectat, in control. Cel putin o data pe luna traieste-ti autentic momentul de singuratate, in care esti doar tu cu tine, fara presiunile exterioare.
  • Dostoievski: „Dumnezeu e ceea ce face omul in singuratatea lui”.